Intr-un cosmar idiot

-Hai jura-mi ca nu ma iubesti!
-Jur!Esti urata,da-te dracului!
-Jura ca ma dispretuiesti si promit sa plec!
-Da fa!Jur!ce nu intelegi!?Te dispretuiesc!Esti urata,proasta,stresanta si ma enervezi...
-Ha ha ha ha ha!!!=si o palma grea cade pe obrazul baiatului.Drept cine ma iei, parlitule?
-Eu?Eu nu te iau femeie!Pe tine dracu te mai ia!
-Jura "frumosule"!
-Pe mata femeie!Mai lasa-ma sa respir!
-Esti un nenorocit!O javra!Porcule!zise fata plima de nervi,cu larimile curgand siroaie pe obraji.Dispari!Sa te ingrijeasca mata deacu`!ai auzit?Esti un jeg!infectule!
-Ma trimiti la mama...ardealu` matii de ipocrita.Acuma nu mai sunt bun,nu?
-Nu ai fost bun niciodata,nenorocitule.Niciodata iti spun!
-Da cand veneam seara obosit si...Ai uitat?Nu ti-ar fi rusine...
-Sa te duci la mama aia care te-a invatat sa te comporti asa cu o femeie!
-Femeie esti tu?Femeie?Uita-te la tine si uita-te la o femeie.O femeie mai are un fund,un piept ceva.Tu ce ai?Oase?Dinalea sa mangai tu.
-Idiotule!Cine ti-a spalat?Cine ti-a calcat?Cine te-a hranit?Si toate astea fara sa fim logoditi.Infectule!
Atunci baiatul intinse mana inspre ea.
-AAA!!!Ce Dumnezeu...?
-Gata iubita mea!Ce ai patit?spuse baiatul mangaind-o.
-Unde suht?Pot sa stiu si eu ce se petrece?De ce nu ma mai ubesti?!si incepe sa-l loveasca in piept cu pumnii,plangand isteric.
Baiatul o prinse puternic de incheieturile mainii,o lua in brate si osaruta pe frunte.
-Gata iubita!Gata!ai visat urat!
-Da tu ma mai iubesti?intreba ea cu vocea tremuranda si inecata in lacrimi.
Cu un sarut lnistitor pe frunte,acesta ii explica fetei ca ea este viata lui si incepu a o mangaia.
-Eu fara tine as fi mort.Te iubesc enorm.Sa nu cumva sa-ti mai treaca prin gand ca nu te iubesc.Te ador!Te venerez!Te iubesc mai mult ca orice!apoi o stranse puternic in bratele lui si o mangaie pe parul ei lung si ondulat.
-Te iubesc!Iti jur!
Si adormira amandoi linistiti in patul rosu de satin.

Fiica surorii cumnatei fratelui mamei mele

Bietul de mine...Sunt doar un amarat de avocat.Imi pierd zilnic timpul la birou,unde sincer,nu se intampla nimic interesant.Fel de fel de oameni ciudati,cu fel de fel de probleme si necazuri.
Sincer,nu sunt un avocat bun,dar imi place grozav sa cred ca sunt.Incep s aceasta zi,la fel ca pe celelalte:o cafea fara zahar si un trabuc gros de la unchiul meu din Sudan.Unchiul meu fiind bineinteles fratele mamei mele.Misterios om...Ma gandesc mereu la neamurile mele,in timp ce-mi savurez cafeaua si trabucul.E un mod in care fac timpul sa treaca mai repede.Abia astept sa plec acsa!Nu mai suport inca o zi plictisitoare.Foarte amett continui sa-mi fumez trabucul.Grozav!A inceput sa ploua!Ploua stramb,galagios si umed.Nici ca putea fi mai rau.Ce n-as da sa se intample ceva interesant!
Nu peste mult timp,cineva deschide usa,facandu-si misterios aparitia prin fumul de tigara din birou.O duduie supla,cu parul negru,m-a salutat sfios,cerandu-si scuze pentru deranj.Prezenta acestei fiinte elegante,mi-a provocat un fel de soc.Fara a mai ezita,m-am prezentat galant si i-am sarutat firavele maini.Am fost hipnotizat de prezenta ei orbitoare.Pur si simplu ma holbam la ea si tremuram din toate ingheieturile.Frumoasa domnisoara incepuse a-mi povesti problemele ei si faptul pentru care se afla in biroul meu,dar sincer sa fiu,nu am auzit nimic.In acel moment,doar privirea imi mai functiona,iar mintea mea imi era prin cu totul alte parti.Acea femeie parea venita dintr-ul loc necunoscut mie.Cu cata eleganta statea pe scaunul din fata mea!Cu cata delicatete parul ii acoperea umerii!Cu cata dorinta o priveam!Doamne!Hainele i se potriveai atat de bine chipului de papusa si acelui corp indecent.Un sirag rosu de margele atarna de gatul ei lung,imbogatind frumusetea decolteului.Un decolteu atat de pacatos,parca,iesit din strafundurile iadului.Era o duduie bogata,o duduie baogata in forme ademenitoare.Domnisoara vorbea necontenit,gesticuland elegant cu mainile ei fine,mai fine ca matasea,conturant prin gandurile-mi pacatoase,intentii senzuale,
Statea acolo,in fata mea,picior peste picior,intr-o fusta care scotea in evidenta picioarele ei lungi si apetisante.Nu puteam fi atent decat la corpul ei,care te facea sa cazi in vise rebele.
Ah!Ce privire avea!Doi ochi verzi ca smaraldul,sclipeau provocator,in timp ce buzele ei frumos conmturate,ma faceau sa sper la acel sarut etern.Nu ma chinui,nebuno!Nu ma otravi cu a ta privire!Doamne!Opreste-ma!Opreste-ma,caci aceasta femeie e drumul catre iad!Ii urmaream fecare gest,dar fara a fi atent la ce vorbea.Eram doar calator in lumea fara de sfarsit a ucigaselor aventuri de-o noapte.
Ciudat e faptul ca,ii priveam soldurile cum se ondulau elegant spre usa,iar eu nu faceam nimic.Stateam hipnotizat pe sacaun si priveam neputincios cum silueta provocatoare a demonului in fusta si pantofi,dispare din biroul meu.Mult mai tarziu,m-am trezit din visul meu dement,singur in birou,inconjurat inca de parfumul ispititor al duduiei.Ma uit pe masa si observ un dosar alb,cartonat,pe care era scris numele frumoasei tinere cochete:Renata Demonescu.Renata...frumosul demon din biroul meu.Demonescu...ata de cunoscut,atat de bizar acest nume.Curios rasfiuesc printre actele ei,in cautarea mai multor informatii despre amanta visurilor mele.
Gasesc un act de proprietate:"Renata Demonescu,fiica Amaliei si Eugen Demonescu,proprietara apartamentului de pe Calea Amantilor..."-de ce imi suna atat de cunoscut?-"apartamentul a fost al sotilor Camelia si Leonard Ducescu...".Stai asa!Sotii Ducescu?!Cumnata si fratele unghiului meu din Sudan?Asta inseamna ca,acel demon pe nume Renata,este fiica surorii cumnatei fratelui mamei mele?Sfinte Dumnezeule!Amanta visurilor mele,acel demon ispititor,este verisoara mea prin alianta?!
Atat de ispititoare,atat de perversa doar prin felul ei de a fi!Un vis dement si spulberat de rude pe care practic eu abia le cunosc.Acesta clr e un blestem!"Blestemul femeii",caci numai femeia te duce in pacat!
Auzi domnule!Fiica surorii cumnatei fratelui mamei mele...Ficica surorii cumnatei...Imposibil!

De-a mama si de-a tata

Desi relatia noastra a durat mult,desi eu am tinut mereu la tine,clipa de clipa,minut cu minut,tu ai pornit singur pe un alt drum.Acum stau singura,la umbra unui salcam,gandindu-ma la tot ce ai lasat in urma ta.Ceea ce mi-a ramas de la tine,din dragostea pierduta,este doar amintirea.
Blestemata zi de august in care ochii nostrii s-au intalnit!Imi aduc aminte de privirea ta blanda,de acel suras blajin si de vocea ta calda,care neincetat imi suna in minte.Imi amintesc ziua in care am cazut prada iubirii,intrand amandoi intr-un joc nebunesc.Cu pasi nesiguri am pornit in acest joc al iubirii,tinandu-ne strans de mana,ca doi copii nevinovati.Mi-aduc aminte cu cata caldura si dragoste m-ai privit si cata bucurie se scalda in limpezimea ochiilor tai caprui,la fel de copilaresti ca si ai mei.Ascultand am
andoi de gandurile ce ne dadeau tarcoale,am cazut incet prada vrajii primului sarut.In acel moment,am simtit cum in mine a luat nastere un sentiment puternic.Eram amandoi constienti de ceea ce avea sa se intample.Eram constienti ca jocul nostru atat de pueril avea sa se transforme intr-un joc serios de-a mama si de-a tata.
Din acea clipa am devenit amandoi mai responsabili,incercand sa fim doi parinti exemplari.Fiecare minut petrecut alaturi de tine,facea ca acel sentiment de fericire sa creasta din ce in ce mai tare.Stiam amandoi ca in scurt timp,avea sa ia nastere rodul fericirii noastre,o minune creata de amandoi.Nu am sa uit niciodata ziua cand in sfarsit a aparut acel sentiment puternic,copilul nostru,Dragostea.Micutul nostru copil,rodul tuturor clipelor petrecute impreuna,a luat nastere,dovedind astfel,ca in acea relatie era vorba de iubire.
“Hai sa ne jucam de-a mama si de-a tata,avand grija de iubirea noastra ca doi parinti responsabili!Nu vreau sa-mi abandonez copilul.Abia ce a luat nastere.Vreau sa avem grija de el!Ce parere ai?”.Mi-aduc aminte aceste vorbe pe care mi le-ai spus soptit la ureche,in timp ce ne tineam in brate.Mi-aduc aminte totul.Eram alaturi unul de celalalt,ne bucuram de fiecare minut petrecut alaturi de copilul nostru,iar eu credeam ca asa va fi mereu.Ne plimbam pe aleiile parcului,printre frunze ruginite,tinandu-ne copilul de mana.Eram atat de fericiti!Traiam doar regula acelui joc,de-a mama si de-a tata.Nu am sa pot uita acele clipe.Traiam intr-o lume perfecta,lume in care am intrat odata cu primul sarut.
Desi eram constienta ca undeva,candva,aceasta relatie,acest joc avea sa se sfarseasca,refuzam sa cred ca este posibil ca noi doi sa ne despartim.Dar iata ca pana la urma toate au un sfarsit.Nimic nu este vesnic.Nici macar iubirea nu dureaza o vesnicie.Nu am sa pot uita nenorocita zi,in care unicul nostru copil a fugit si nu s-a mai intors.Unicul nostru copil,rodul relatiei noastre,Dragostea,ne-a parasit.A fugit undeva departe,lasandu-mi un semn de intrebare.De ce a disparut?Am asteptat un raspuns de la tine,dar in zadar.Chipul tau era lipsit de orice urma de fericire sau iubire.Inima ta a devenit atat de rece,incat,incepusem sa ma tem de tine,asa ca am preferat sa te las sa pleci, fara a te mai intreba nimic.
Incet,incet,ai disparut ca o intrupare de fum,lasand in urma ta doar un parfum inecator si o amintire amara.Tu singur ai facut ca povestea noastra si jocul de-a mama si de-a tata sa inceapa cu “A fost odata...”.Adio!

Camera mea

De-a lungul a cincisprezece ani,camera mea a fost atat un loc de refugiu,cat si martorul tuturor viselor,suferintelor si bucuriilor mele.Aici,in aceasta camera plina de lumina am crescut eu.Toate nazdravaniile care mi-au trecut prin cap,le-am facut aici,in aceasta camera.Camera mea este cu siguranta cea mai frumoasa incapere, deoarece,atunci cand intrii simti energia pozitiva care te inconjoara.In aceasta incapere au luat nastere cele mai frumoase tablouri,desene,cantece,compuneri,poezii si roluri.Aceasta camera imi da inspiratie,ma ajuta sa creez lucruri care ii incanta pe cei din jurul meu.Imi aduc aminte primul tablou pe care l-am pictat ,cadou pentru parintii mei,primul monolog pe care l-am compus,prima melodie la chitara pe care am invatat-o,primul rol in prima piesa de teatru ,pe care l-am repetat aici,in fata oglinzii...Toate aceste lucruri au luat nastere in aceasta incapere.Chiar si acum imi dau lacrimile cand ma gandesc la anii care au trecut.In camera mea ,totusi ,aceste amintiri au ramas undeva, bine ascunse.
Imi aduc aminte de exemplu cum,atunci cand eram mica,am scos toate hainele din dulap, am intrat inauntru ,am inchis usa,facandu-mi astfel un culcus in care sa dorm.Imi aduc aminte la fel de bine cum in doar cateva clibe camera mea se transforma intr-un adevarat ring de lupte,iar eu saream de pe fotoliu pe ursuletul meu de jucarie(care pe atunci era dusmanul meu de moarte),incercand sa-l rapun.Ore intregi ma luptam cu acel ursulet,sarind de pe fotoliu si lovindu-ma tare,in speranta ca-mi voi infrunta adversarul.Nenumarate amntiri frumoase imi vin acum in minte si realizez ca toate jocurile copilariei mele au luat nastere in camera mea.

De ce este numita camera mea si “micul meu barlog”?Deoarece multa lume mi-a spus ca stau ca un urs in barlogul lui, hibernand.De ce?Deoarece eu sunt diferita de restul tinerilor.Prefer sa stau in camera mea ,cantand la chitara,desenand,citind poezii,scriind fel de fel de lucruri ce-mi vin in minte , sau ascultand muzica relaxanta,pe cand restul pretenilor mei,prefera sa-si petreaca timpul liber prin tot felul de locuri pline de oameni ciudati,care vorbesc despre fel de fel de lucruri pe care eu nu le inteleg.
In camera mea,in micul meu barlog,toate lucrurile ma reprezinta.In aceasta incapere portocalie ,doar mobila are locul ei bine stabilit,celelalte lucruri fiind asezate dupa bunul meu plac.Pe biroul meu stau insirate o sumedenie de foi cu desene,versuri si povesti,in biblioteca,nenumarate carti incarca rafturile,iar in micutele sertare ce sunt legate de biblioteca,stau mormane ,tot felul de bijuterii colorate,la fel ca personalitatea mea.In coltul camerei,langa patul meu viu colorat,stau rezemate una de cealalta, doua chitari clasice.Un element importans al camerei mele este fotoliul din fata televizorului.Pe acel fotoliu stau si imi adun gandurile, ralaxandu-ma,ori de cate ori am ocazia.Langa televizor sta asezata cu multa grija chitara mea electrica,invelita bine in husa ei neagra.Sub geam este asezat un cufar din paie impletite,in care stau gramata tot felul de lucruri, precum :jurnale,oracole,desene,acuarele si inca alte nenumarate lucrusoare.
Desi mama imi spune ca am o camera dezordonata,eu neg acest lucru deoarece in camera mea nu este dezordine.In camera mea portocalie lucrurile sunt aranjate dupa bunul meu plac si dupa starea mea sufleteasca.Sunt foarte atasata de camera mea,deoarece aici am crescut,aici am invatat,aici am plans,aici am ras,aici am facut totul.In micutul meu barlog s-au intamplat multe lucruri importante pentru mine si cu siguranta se vor mai intampla inca pe atatea.Micuta mea camera,micutul meu barlog,a fost si va ramane pentru mine un adevarat confident.

Pe cand era bunica fata

Sunt constienta de ceea ce am facut.Stiu ca nu este frumos,dar m-a tentat.Nu ma condamnati ca am facut acest lucru.Era chiar acolo,in micul cufar de lemn din odaia bunicii.Aflat sub multimea de carti vechi si ingalbenite,parca ma astepta pe mine.Jurnalul bunicii...vechiul si prafuitul jurnal.Foarte atenta, l-am luat din cufar si am fugit repede in camera mea.Stiu ca nu este frumos,dar chiar m-a tentat.Fara a mai sta pe ganduri, l-am deschis repede,curioasa sa aflu ce secrete ascunde.
Am ramas uimita sa vad acel scris ordonat,cu literele rotunjite si toate inclinate spre dreapta.Ce ordonata era bunica!Oare de ce nu-i seman?Am citit primele patru pagini ale jurnalului si incepusem sa ma plictisesc.Inca putin si l-as fi asezat la loc,dar dintre paginile lui ,tocmai cazuse un trandafir pus la presat,insotit de un biletel frumos impaturit.Emotionata,iau biletelul cu gandul sa-l citesc,desi,parca ,stiam ce scria in el.Trandafirul spunea totul.Atat de ordonat scrisul,atat de frumos incepea acea mica scrisoare de dragoste:”Draga Otilia,am incercat zilele acestea sa-ti atrag atentia, dar parca totul a fost in zadar.Am facut tot posibilul sa iti vorbesc ,insa am observat, ca eu pentru tine nu exist.Imi esti atat de draga,incat, seara,cand ma uit la cer,in fiecate stea vad chipul tau.Ochii tai albastrii imi fac inima sa bata cu putere.Sunt atat de vulnerabil in fata dragostei.Imi pare sincer rau ca nu ma lasi sa-ti vorbesc.Cu tot respectul,al tau etern admirator,Claudiu.”
“Cu tot respectul”?O expresie atat de necunoscuta baietilor din ziua de astazi.Aceasta este dovada clara ca baiatul o placea pe bunica,iar ea il ignora.Observ ca,pe cand era bunica fata,baietii erau mult mai respectuosi,iar fetele mult mai greu de cucerit.In ziua de astazi,daca un baiat ii zambeste unei fete,aceasta isi pierde instantaneu mintile,incepe sa tipe si cade imediat in bratele frumosului cuceritor.Intamplarea face ,ca el sa procedeze asa cu toate fetele,avand astfel zeci de admiratoare,fiind considerat un veritabil Casanova.
Revin la jurnalul bunicii si citesc ce scria pe paginile intre care a stat atatia ani ascuns trandafirul:”Desi imi este mila de Claudiu,voi continua sa-l ignor.Sunt mult prea mica pentru a avea un prieten.Am abia saisprezece ani.Ar fi o rusine pentru mine.”Cum adica?Pe vremea cand era bunica fata exista rusinea fata de cei din jur,iar varsta de saisprezece ani era o varsta prea mica pentru a avea un prieten?Poate ca asa se proceda pe vremea aceea.Acum insa ,e cu totul altceva.In ziua de azi,daca ai doisprezece ani si nu ai prieten,risti sa ajungi de rasul celorlalte fete,ba chiar exclusa din cercul lor.Este incredibil cum atunci toate fetele erau admirate de baieti, desi ele ii ignorau. Aacum,toti baietii sunt admirati de fete ,iar ei le considera doar o usoara prada.
Am ramas surprinsa cand am gasit lipita in jurnal ,o poza a “eternului admirator”, Claudiu.Era ata de frumos.Ochii lui mari si rotunzi se uitau fix la tine.Avea parul scurt si frumos pieptanat.Avea un zambet in care citeai inocenta acelor vremuri,iar gropita din obrazul stang accentua frumosul chip al baiatului.Ceea ce m-a mirat nespus de tare ,a fost faptul ca tanarul purta o camasa cu gulerul apretat si o cravata cu dungi, frumos aranjata.Frumosi baieti pe vremea cand era bunica fata!Aranjati ,parca abia scosi dun cutie,cu parul scurt si atent pieptanat,impuneau respect doar prin felul in care aratau.
Incep sa regret ca nu am trait acele vremuri.Am ramas impresionata de ceea am citit in continuare:”Regret ceea ce am facut.Puteam sa refuz,dar ochii lui m-au furat.Incet,incet,ne-am apropiat unul de celalalt.Sfios,Claudiu m-a luat de mana,s-a uitat in ochii mei, facandu-ma sa tremur.Buzele noastre erau din ce in ce mai apropiate.Simteam fioriii primei iubiri inundandu-mi trupul.Ardeam de nerabdare ,dar parca ,totusi,in acel moment,as fi fugit undeva departe.Am inchis ochii si m-am lasat purtata de val.Il simteam tot mai aproape.In momentul in care buzele noastre s-au atins sfios,am simtit cum picioarele mele se desprind de pamant ,ca si cum as fi putut zbura.A fost primul meu sarut.”Ce frumoasa era dragostea, pe cand era bunica fata!Acel sarut plin de emotie...Ma face sa cred ,ca dragostea din ziua de astazi este doar o gluma,ba chiar nu mai exista.
In acea seara ,am continuat sa citesc jurnalul bunicii,unde scria totul despre inocenta ei relatie cu acel chipes baiat.Sunt sigura ca povestea a continuat mult timp,pe atat de sigura cat sunt si de faptul ca exista un alt jurnal,in care este descrisa continuarea inocentei povesti de dragoste, a celor doi adolescenti.
Abia acum imi dau seama,de ce de fiecare data cand bunica imi povesteste ceva,incepe cu :”pe vremea mea”,iar ochii ii lacrimeaza,tradand o usoara emotie.In micul cufar de lemn,printre carti vechi,un jurnal prafuit.Legatura dintre doua lumi diferite.Ceea ce a fost si ceea ce este.El,micul jurnal m-a facut sa inteleg de ce totul incepe cu “A fost odata”...